Au jour fixé, l'appartement du comte Ulric de Rouvres était préparé. Ulric y donna rendez-vous pour le soir même à trois des plus célèbres médecins de Paris. Puis il courut chercher Rosette.
Elle venait de mourir depuis une heure. Ulric revint à son nouveau logement, où il trouva son ancien ami Tristan, qu'il avait fait appeler, et qui l'attendait avec les trois médecins.
—Vous pouvez vous retirer, messieurs, dit Ulric à ceux-ci. La personne pour laquelle je désirais vous consulter n'existe plus.
Tristan, resté seul avec le comte Ulric, n'essaya pas de calmer sa douleur, mais il s'y associa fraternellement. Ce fut lui qui dirigea les splendides obsèques qu'on fit à Rosette, au grand étonnement de tout l'hôpital. Il racheta les objets que la jeune fille avait emportés avec elle, et qui, après sa mort, étaient devenus la propriété de l'administration. Parmi ces objets se trouvait la petite robe bleue, la seule qui restât à la pauvre défunte. Par ses soins aussi, l'ancien mobilier d'Ulric, quand il demeurait avec Rosette, fut transporté dans une pièce de son nouvel appartement.
Ce fut peu de jours après qu'Ulric, décidé à mourir, partait pour l'Angleterre.
Tels étaient les antécédents de ce personnage au moment où il entrait dans les salons du café de Foy.
L'arrivée d'Ulric causa un grand mouvement dans l'assemblée. Les hommes se levèrent et lui adressèrent le salut courtois des gens du monde. Quant aux femmes, elles tinrent effrontément pendant cinq minutes le comte de Rouvres presque embarrassé sous la batterie de leurs regards, curieux jusqu'à l'indiscrétion.
—Allons, mon cher trépassé, dit Tristan en faisant asseoir Ulric à la place qui lui avait été réservée auprès de Fanny, signalez par un toast votre rentrée dans le monde des vivants. Madame, ajouta Tristan en désignant Fanny, immobile sous son masque, madame vous fera raison. Et vous, dit-il tout bas à l'oreille de la jeune femme, n'oubliez pas ce que je vous ai recommandé.
Ulric prit un grand verre rempli jusqu'au bord et s'écria:
—Je bois....
—N'oubliez pas que les toasts politiques sont interdits, lui cria Tristan.
—Je bois à la Mort, dit Ulric en portant le verre à ses lèvres, après avoir salué sa voisine masquée.
—Et moi, répondit Fanny en buvant à son tour... je bois à la jeunesse, à l'amour. Et comme un éclair qui déchire un nuage, un sourire de flamme s'alluma sous son masque de velours. | În ziua stabilită, apartamentul contelui Ulric de Rouvres fusese pregătit. Ulric invită, aici, chiar, în aceeași seară, trei dintre cei mai celebri medici din Paris. Apoi, plecă în fugă, spre Rosette. Ea, tocmai, murise, în urmă cu o oră. Ulric reveni, în noua sa casă, unde, îşi găsi vechiul său prieten, Tristan, pe care, îl chemase, și, care, îl aştepta împreună cu cei trei medici. - Puteți, să vă retrageţi, domnilor, le spuse Ulric, acestora. Persoana, pentru care, voiam să vă consult, nu mai trăieşte. Tristan, rămas singur cu contele Ulric, nu încercă să-i aline durerea, dar, i se alătură, frățește. El fu, acela, care se ocupă de minunata înmormântare, organizată pentru Rosette, spre uimirea întregului spital. Răscumpără obiectele, pe care, tânăra fata le adusese cu ea, și, care, după moartea sa, deveniseră proprietatea administrației. Printre aceste obiecte, se afla rochia albastră, singura, care, îi rămăsese săracei defuncte. Tot, prin grija sa, vechiul mobilier, aparţinând lui Ulric, pe vremea, când, locuia, împreună cu Rosette, fu transportat într-una din camerele noului său apartament. Peste câteva zile, Ulric, decis să moară, pleca spre Anglia. Aşa, se prezentau antecedentele acestui personaj, în clipa, în care, intra, în saloanele cafenelei de Foy. Sosirea lui Ulric provocă o mare agitație în rândul celor prezenţi. Bărbaţii se ridicară în picioare, salutându-l, curtenitor, în maniera persoanelor din lumea bună. În ceea ce priveşte femeile, acestea, cu îndrăzneală, timp de cinci minute, îl ţintuiră cu privirea, pe contele de Rouvres, aproape jenat, sub „asaltul” ochilor lor, curioşi, până la indiscreție. - Haide, dragul meu „supravieţuitor”, spuse Tristan, aşezându-l pe Ulric pe locul, care îi fusese rezervat, alături de Fanny, marchează, printr-un toast, reîntoarcerea ta în lumea celor vii. Doamna, adăugă Tristan, arătând-o pe Fanny, nemișcată sub masca sa, doamna te va motiva. Iar, dumneata, îi șopti, la ureche, tinerei femei, nu uita, ce ţi-am recomandat. Ulric luă un pahar, mare, umplut, până la refuz, și strigă: - Beau... - Nu uita, că toasturile politice sunt interzise, îi strigă Tristan. - Beau în cinstea Morţii, spuse Ulric, ducând paharul la buze, după ce îşi salutase vecina, mascată. - Iar eu, răspunse Fanny, bând, la rândul ei…, beau, în cinstea tinereţii, a dragostei. Și, ca un fulger, care străpunge un nor, un zâmbet înflăcărat se „aprinse” sub masca ei de catifea. |