Au jour fixé, l'appartement du comte Ulric de Rouvres était préparé. Ulric y donna rendez-vous pour le soir même à trois des plus célèbres médecins de Paris. Puis il courut chercher Rosette.
Elle venait de mourir depuis une heure. Ulric revint à son nouveau logement, où il trouva son ancien ami Tristan, qu'il avait fait appeler, et qui l'attendait avec les trois médecins.
—Vous pouvez vous retirer, messieurs, dit Ulric à ceux-ci. La personne pour laquelle je désirais vous consulter n'existe plus.
Tristan, resté seul avec le comte Ulric, n'essaya pas de calmer sa douleur, mais il s'y associa fraternellement. Ce fut lui qui dirigea les splendides obsèques qu'on fit à Rosette, au grand étonnement de tout l'hôpital. Il racheta les objets que la jeune fille avait emportés avec elle, et qui, après sa mort, étaient devenus la propriété de l'administration. Parmi ces objets se trouvait la petite robe bleue, la seule qui restât à la pauvre défunte. Par ses soins aussi, l'ancien mobilier d'Ulric, quand il demeurait avec Rosette, fut transporté dans une pièce de son nouvel appartement.
Ce fut peu de jours après qu'Ulric, décidé à mourir, partait pour l'Angleterre.
Tels étaient les antécédents de ce personnage au moment où il entrait dans les salons du café de Foy.
L'arrivée d'Ulric causa un grand mouvement dans l'assemblée. Les hommes se levèrent et lui adressèrent le salut courtois des gens du monde. Quant aux femmes, elles tinrent effrontément pendant cinq minutes le comte de Rouvres presque embarrassé sous la batterie de leurs regards, curieux jusqu'à l'indiscrétion.
—Allons, mon cher trépassé, dit Tristan en faisant asseoir Ulric à la place qui lui avait été réservée auprès de Fanny, signalez par un toast votre rentrée dans le monde des vivants. Madame, ajouta Tristan en désignant Fanny, immobile sous son masque, madame vous fera raison. Et vous, dit-il tout bas à l'oreille de la jeune femme, n'oubliez pas ce que je vous ai recommandé.
Ulric prit un grand verre rempli jusqu'au bord et s'écria:
—Je bois....
—N'oubliez pas que les toasts politiques sont interdits, lui cria Tristan.
—Je bois à la Mort, dit Ulric en portant le verre à ses lèvres, après avoir salué sa voisine masquée.
—Et moi, répondit Fanny en buvant à son tour... je bois à la jeunesse, à l'amour. Et comme un éclair qui déchire un nuage, un sourire de flamme s'alluma sous son masque de velours. | În ziua stabilită, apartamentul contelui Ulric de Rouvres era pregătit. Ulric stabilise o întâlnire acolo chiar în acea seară cu trei dintre cei mai renumiţi medici din Paris. Apoi fugi să o caute pe Rosette. Ea tocmai ce murise de o oră. Ulric reveni la noua sa locuinţă, unde îl găsi pe vechiul său prieten Tristan, pe care îl chemase, şi care îl aştepta cu cei trei doctori. - Puteţi să vă retrageţi, domnilor, spuse Ulric acestora. Persoana pentru care voiam să vă cer sfatul nu mai există. Tristan, rămas singur cu contele Ulric, nu încercă să-i calmeze durerea, ci i se alătură frăţeşte. El fu cel care ţinu superba cuvântare funerară dedicată lui Rosette, spre marea uimire a întregului spital. Răscumpără obiectele pe care tânăra fată le adusese cu ea, şi care, după moartea ei, deveniseră proprietatea administraţiei. Printre aceste obiecte se afla micuţa rochie albastră, singura care îi rămăsese bietei răposate. Tot datorită grijii sale, vechiul mobilier al lui Ulric, de pe vremea în care locuia cu Rosette, fu transportat într-o odaie din noul său apartament. Aceasta se întâmpla cu puţine zile înainte ca Ulric, hotărât să moară, să plece spre Anglia. Acestea erau antecedentele acestui personaj la momentul în care intra în saloanele cafenelei lui Foy. Sosirea lui Ulric provocă mare forfotă în adunare. Bărbaţii se ridicară şi îi adresară salutul politicos al oamenilor de societate. Cât despre femei, îl ţintuiră cu obrăznicie timp de cinci minute pe contele de Rouvres aproape stânjenit sub jocul privirilor lor, curioase până la indiscreţie. - Haideţi, dragul meu răposat, spuse Tristan îndemnându-l să se aşeze pe locul pe care i-l rezervase lângă Fanny, faceţi-vă cunoscută intrarea în lumea celor vii cu un toast. Doamna, adăugă Tristan arătând spre Fanny, care era neclintită sub mască, doamna vă va ţine companie. Iar dumneavoastră, îi spuse în şoaptă la ureche tinerei femei, nu uitaţi ceea ce v-am sfătuit. Ulric luă un pahar mare plin ochi şi ţipă: - Beau… - Nu uitaţi că toasturile politice sunt interzise, îi strigă Tristan. - Beau pentru Moarte, spuse Ulric ducând paharul la buze, după ce-şi salută vecina mascată. - Iar eu, răspunse Fanny bând la rândul său…beau pentru tinereţe, pentru dragoste. Şi ca un fulger care împrăştie un nor, un zâmbet ca o scânteie se aprinse sub masca sa de catifea. |