În cartea intitulată Societatea Transparentă (2012), filozoful sud-corean Byung Chul Han pornește iarăși de la metafora panoptică a lui Michael Foucault pentru a dezvolta conceptul panopticului digital. Acesta se referă la o nouă vizibilitate totală care lasă totul la vedere prin intermediul mijloacelor electronice, începând cu intimitatea fiecărei persoane. Acest lucru se întâmplă cu rețelele sociale și instrumentele Google - Earth, Maps, Glass și Street View– și cu YouTube.

Coreea de Sud este hiperconectată, având cel mai rapid trafic de internet din lume și este laboratorul cel mai îndrăzneț al societății transparenței, ce a devenit un fel de "pământ sfânt" al omului digital, homo-digital, al cărui telefon mobil este o extensie a propriei mâini, extensie cu care "explorează" lumea.

Controlul panoptic al societății disciplinare funcționa prin prisma perspectivei liniare, a privitului dintr-un turn central. Prizonierii nu se vedeau între ei - nici nu îl observau pe gardian - și ar fi preferat să nu poată fi văzuți pentru a avea o frântură de libertate. În schimb panopticul digital își pierde caracterul de perspectivă: în matricea cibernetică toți se văd între ei și se expun pentru a fi văzuți. Dispare singurul punct de control ce avea o perspectivă analogică: acum totul e vizibil din toate unghiurile. Însă controlul continuă - sub altă formă - și mult mai eficient, deoarece fiecare persoană oferă celorlalți posibilitatea de a-i observa intimitatea, generând vigilență reciprocă. Această viziune totală degradează societatea transparentă până când devine o societate de control. Fiecare îl controlează pe fiecare ", a scris filosoful.

(...) Eseul Societatea transparentă se încheie prin a afirma că lumea se dezvoltă ca un mare panoptic în care nu există nici un perete care să separe interiorul de exterior.

În cartea Societatea transparenței (2012), filozoful sud-coreean Byung-Chul Han pornește din nou de la metafora panopticonului a lui Michel Foucault pentru a dezvolta conceptul de panopticon digital. El se referă la o nouă vizibilitate totală care permite control vizual complet prin mijloace electronice, începând cu intimitatea fiecărei persoane. Acesta acoperă rețelele sociale și instrumentele Google - Google Earth, Maps, Glass și Street View - și YouTube.

Coreea de Sud cea hiper-conectată are cea mai rapidă viteză de navigare pe internet din lume și este laboratorul cel mai îndrăzneț al societății transparenței, devenită un fel de „pământ sfânt“ al omului digital, al cărui telefon este o extensie a mâinii cu care "explorează" lumea.

Controlul panoptic al societății disciplinare a funcționat prin perspectiva vizualizării directe dintr-un turn central. Deținuții nu se vedeau unul pe altul – nu își vedeau gardianul - și ar fi preferat să nu fie observați pentru a avea puțină libertate. Pe de altă parte, panopticonul digital își pierde caracterul perspectivist: în matricea cibernetică toți îi văd pe ceilalți și se expun pentru a fi văzuți. Singurul punct de control care avea camp vizual analogic dispare: acum se observă din toate unghiurile. Dar controlul continuă – în alt mod - și ar fi și mai eficient. Pentru că fiecare persoană dă altora posibilitatea de a-i vedea viața privată, generând observație reciprocă. Această vizibilitate totală "degradează societatea transparentă până o transformă într-o societate de control. Fiecare controlează pe fiecare", a scris filozoful.

(...) Eseul Societatea transparenței se încheie susținând că lumea se dezvoltă ca un imens panopticon, unde niciun perete nu separă interiorul de exterior.

În cartea Societatea Transparenței (2012), filozoful sud-coreean Byung Chul Han folosește din nou ca și linie de start metafora lui Michel Foucault, Panopticon, de unde pornește a elabora conceptul Panopticon-ului cibernetic. Se referă la o noua vizibilitate completă, realizabilă prin intermediul dispozitivelor electronice, care permit a se vedea tot, începând cu intimitatea fiecărei persoane. Rețelele sociale și instrumentele Google—Earth, Maps, Glass și Street View—și YouTube, fac parte din alcătuirea acesteia.

Coreea de Sud, fiind o țară super-conectată, deține recordul mondial al vitezei de navigare a internetului și este laboratorul cel mai cutezător al societății transparenței, ajunsă a fi un soi de pământ sfânt a speciei de om din era internetului, a cărui telefon inteligent este extinderea brațului propriu prin care investigă lumea.

Controlul instituțional panoptic al societății închise se efectua printr-o supraveghere de tip liniar, dintr-un turn central. Cei întemnițați nu se vedeau între ei înșiși—și nu-l puteau nici măcar zări pe paznic—și preferau să nu fie văzuți ca să-și mențină un pic de libertate. În schimb, Panopticon-ul cibernetic a pierdut acest aspect: în matrița cibernetică fiecare vede și se expune vederii. Înainte, controlul se efectua dintr-o singură perspectivă, acum se efectuează din toate perspectivele, formând o panoramă completă. Controlul continuă de-o formă diferită—și s-ar părea mai eficientă. Fiecare persoană înmânează celorlalți dreptul de-a vedea viața lor intimă, dând viață supravegherii reciproce. Această vizibilitate, penetrantă și totală, degradează societatea transparenței, transformând-o treptat într-o societate bazată pe supraveghere reciprocă. Așa precum a scris filozoful, fiecare supraveghează pe fiecare.

Societatea transparenței demonstrează faptul că lumea este intr-un proces de evoluție către un Panopticon paradoxal, unde nu există nici un zid să separe înăuntrul și dinafara.